a book i'll never write

#5 dependență

   De el, de noi, de fumul din camera lui în care mă simțeam așa protejată. De nopțile pline de alcool și pasiune. Mirosea a pericol și alcool, ma drogam cu mirosul lui și îmi cream o lume halucinantă.

   Vorbeam cu luna despre el când pleca, știam că se întoarce, mereu te întorci unde ai lăsat părți din tine.

 

~

 

   Piele îngheța pe mine când mă atingea, respirația se îngreuna și realitatea se distorsiona. Mi-a apucat mâna când mă simțeam pierdută și mi-a cules bucăți din suflet aruncate pe jos de oameni răi, oameni care mi-au distrus ființa.

   Încă vorbesc cu luna când e departe.

 

 

~

   De-ai știi… de-ai știi de câte ori mi-au fost frânte aripile, în câte moduri și din ce motive, te-ai întreba cum de mai rezist. Și eu mă întreb, aproape în fiecare zi mă întreb dacă o să mai rezist… #1

 

 

Advertisements
a book i'll never write

#4 her story

   94b2295c18663660216d6613b2983439 A greșit, s-a lăsat condusă de rațiune exact atunci când nu trebuia… Dar el, el a greșit cu mult înainte, când ea îi jura iubire el iubea fizic pe altcineva. Nu merita, nu a fost demn de iubirea ei.
    Meriți durere. Meriți să îți ardă sufletul în tine și să nu poți face nimic, nici măcar să renunți. Să simți cum fiecare bucățică a sufletului tău e sfâșiată de durere, o durere care nu poate fi exprimată nici prin cele mai chinuitoare plânsete, nici macar cei mai chinuiți îngeri, cei care au căzut în păcat și au fost izgoniți din rai în chinurile infernului nu îți vor putea înțelege durerea. Să te înneci in propia respirație și să îți zgârii pielea încercând să lași durerea să iasă afară. Să nu te ințeleagă nimeni, să rămâi singur și să  blestemi clipele în care mi-ai rupt sufletul.
|to one of my dearest friend |
a book i'll never write

#3 storytime

   Povestea începe în mijlocul nopții, în întunericul dens și rece, vocea frântă din mintea mea se trezea încet la realitate. Am încercat să o ignor, să fug și să las în urmă amintirile dureroase, gândurile macabre și frigul ce încerca să mă acapareze încet, încet.
   În multitudinea de chipuri, te-am zărit. Analizai fiecare persoană care era în câmpul tău vizual. Mi-am făcut curaj și am încercat să mă apropii, deși știam că ți-ar fi de ajuns o privire să mă distrugi din nou.
   M-ai simțit, întotdeauna o faci, păcat că nu simți și dezastrul pe care l-ai lăsat în mine. Mi-ai rupt aripile și mi-ai târât sufletul prin pustiul iadului ca apoi să mă arunci înapoi în cer, m-ai lăsat să zbor prea aproape de tine, cu aripi din ceară și speranțe, dar lângă tine s-au topit și m-am trezit singură și goală… 
a book i'll never write

#2 indiscret

   So baby pull me closer… How deep is ur love? Hit me harder, again… So tell me how deep is ur love, can u go deeper?
   Cu fiecare răsuflare, cu fiecare mișcare și fiecare privire, atmosfera se încinge. Totul devine electric, respirațiile se sincronizează, privirile se întalnesc din ce in ce mai des, iar buzele, oh, buzele lui… Mangâie cu delicatețe gâtul meu, dar între inocență și perversitate e o linie foarte subțire… Dinții lui îmi mușcă gâtul, o durere atât de dulce, mainile coboară în curbura spatelui odihnindu-se acolo… Simte cum tremur, își îndeparteaza buzele de ale mele si zâmbește, îi place să se joace și știe că îmi place să îi fac jocul.
   He desires me.. I can feel that, but I desire him even more.
a book i'll never write

#1 începutul

   Îmi vine să urlu, atmosfera din casa mă îneacă. Îmi îneacă speranțele și sufletul, toate dorintele și toate visele. Aș pleca, dar drumul e lung si vremea e rece. Totul e rece, fiecare picătură de ploaie îngheață în anevoiosul drum spre pământ.
   Strigătele au devenit rutina dimineților, ceaiul nu mai are același gust și fiecare scară coborâtă pare o descătușare,de durere, de nebunia din spatele ușilor. 
a33c1be5-d14b-4075-8e4d-bd1bab6af104
   Ei nu înțeleg, ei nu văd și asta doare. Au impresia că te cunosc, au impresia că totul e roz și că zâmbetele sunt adevărate, dar e totul așa trist, e trist fiindcă sunt așa ziși tăi prieteni și nu își pot da seama de faptul ca totul e fals. Joci un rol pe care l-ai construit singură, rolul perfect, interpretarea e de cea mai bună calitate, dar totuși… Așa îți dai seama că ești singură, că pentru ei nu ești decât un chip frumos.
   Noapte rolurile se schimbă. Din fata în blugi și hanorac, fata tăcută și timidă, nu mai rămane nimic, doar un păr în mai multe culori șterse. Totul se schimbă, blugii sunt înlocuiți de portjartiere, furoul ce înnebunește și cele mai timide minți ia locul hanoracului. Buzele roșii atrag cele mai lacome priviri, iar mersul o transformă în cea mai seducătoare femeie, ca un succubus, își alege prada și nu se dă bătută până nu smulge si ultima picatură de viață din ei. E un monstru… și totuși se spune ca monștrii au închipuiri oribile, cum poate ceva așa angelic să fie așa demonic?