Povestea începe în mijlocul nopții, în întunericul dens și rece, vocea frântă din mintea mea se trezea încet la realitate. Am încercat să o ignor, să fug și să las în urmă amintirile dureroase, gândurile macabre și frigul ce încerca să mă acapareze încet, încet.
În multitudinea de chipuri, te-am zărit. Analizai fiecare persoană care era în câmpul tău vizual. Mi-am făcut curaj și am încercat să mă apropii, deși știam că ți-ar fi de ajuns o privire să mă distrugi din nou.
M-ai simțit, întotdeauna o faci, păcat că nu simți și dezastrul pe care l-ai lăsat în mine. Mi-ai rupt aripile și mi-ai târât sufletul prin pustiul iadului ca apoi să mă arunci înapoi în cer, m-ai lăsat să zbor prea aproape de tine, cu aripi din ceară și speranțe, dar lângă tine s-au topit și m-am trezit singură și goală…
Andreea Mărețu 