a book i'll never write

#1 începutul

   Îmi vine să urlu, atmosfera din casa mă îneacă. Îmi îneacă speranțele și sufletul, toate dorintele și toate visele. Aș pleca, dar drumul e lung si vremea e rece. Totul e rece, fiecare picătură de ploaie îngheață în anevoiosul drum spre pământ.
   Strigătele au devenit rutina dimineților, ceaiul nu mai are același gust și fiecare scară coborâtă pare o descătușare,de durere, de nebunia din spatele ușilor. 
a33c1be5-d14b-4075-8e4d-bd1bab6af104
   Ei nu înțeleg, ei nu văd și asta doare. Au impresia că te cunosc, au impresia că totul e roz și că zâmbetele sunt adevărate, dar e totul așa trist, e trist fiindcă sunt așa ziși tăi prieteni și nu își pot da seama de faptul ca totul e fals. Joci un rol pe care l-ai construit singură, rolul perfect, interpretarea e de cea mai bună calitate, dar totuși… Așa îți dai seama că ești singură, că pentru ei nu ești decât un chip frumos.
   Noapte rolurile se schimbă. Din fata în blugi și hanorac, fata tăcută și timidă, nu mai rămane nimic, doar un păr în mai multe culori șterse. Totul se schimbă, blugii sunt înlocuiți de portjartiere, furoul ce înnebunește și cele mai timide minți ia locul hanoracului. Buzele roșii atrag cele mai lacome priviri, iar mersul o transformă în cea mai seducătoare femeie, ca un succubus, își alege prada și nu se dă bătută până nu smulge si ultima picatură de viață din ei. E un monstru… și totuși se spune ca monștrii au închipuiri oribile, cum poate ceva așa angelic să fie așa demonic?
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s